Consiliul General al Municipiului Bucuresti a inclus pe ordinea de zi din 4 iunie 2026 mandatarea primarului pentru coordonarea transferului catre municipalitate a actiunilor detinute de Ministerul Energiei la ELCEN, principalul producator de energie termica al Capitalei.
Vineri, 29 mai, la ora 11:19, sistemul energetic național a înregistrat cea mai mare producție instantanee de energie fotovoltaică din istorie, susținută masiv de prosumatori și de parcurile solare industriale.
Primăria Sectorului 6 din București pregătește amplasarea a 40 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, distribuite în 28 de locații, printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei finanțată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Municipiul Cluj-Napoca a semnat contractul de proiectare si executie pentru un parc fotovoltaic de 5,5 hectare, finantat integral din Fondul pentru Modernizare. Investitia de 3,5 milioane de euro va acoperi peste jumatate din consumul de iluminat public al orasului.
Din 10 mai 2026, ambele unități ale Centralei Nucleare Cernavodă sunt indisponibile simultan, o premieră absolută pentru sectorul nuclear din România. Operatorii nu au comunicat termene clare de repornire.
Furnizorul PPC Energie introduce baterii individuale și pachete PPC Solar Upgrade pentru instalațiile fotovoltaice non-hibride, plătibile în rate egale direct pe factura de energie.
Primăria Capitalei investește peste 96 de milioane de lei, circa 18 milioane de euro cu TVA, în infrastructura de încărcare necesară viitoarei flote de autobuze electrice. Proiectele vizează depourile Berceni, Bujoreni și Bucureștii Noi.
Compania israeliană Econergy transformă parcul solar de 87 MW din Oradea într-un proiect hibrid, adăugând un sistem de stocare în baterii de 68 MW. Finanțarea de 40,5 milioane de euro, încheiată cu UniCredit Bank, acoperă refinanțarea creditului de construcție și instalarea bateriilor.
Municipiul Zalău începe construcția unei centrale fotovoltaice de 1 megawatt, finanțată prin Fondul pentru Modernizare. Investiția se ridică la 3,81 milioane de lei.
Primăria Galați montează panouri fotovoltaice pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17, primul parc de acest fel realizat de administrația locală. Lucrările sunt finalizate în proporție de aproximativ 90%.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, anunta o modificare a schemei de ajutor de stat e-Mobility RO, prin care productia de energie regenerabila si sistemele de stocare devin cheltuieli eligibile pentru statiile de incarcare de pe drumurile nationale.
Orașul Oradea și-a reînnoit integral unitățile de producție de energie termică și electrică, la șase decenii de la punerea în funcțiune a CET-ului. Investiția de 47 de milioane de euro reduce drastic emisiile și pierderile din rețea.
Hidroelectrica a lansat licitatia pentru echiparea centralei Nehoiasu II, parte a amenajarii Surduc-Siriu. Contractul, estimat la circa 49,5 milioane de euro, are un termen de implementare de 44 de luni.
Președintele Nicușor Dan susține că statele membre au cerut Comisiei Europene măsuri pentru ieftinirea certificatelor de emisii de carbon, astfel încât componenta ETS din prețul energiei să scadă. Discuția va fi reluată la Consiliul European din iunie.
Primaria Sectorului 3 deruleaza un program de trecere la energie verde, cu sisteme fotovoltaice montate pe terasele tuturor scolilor de stat si pe aproximativ 100 de blocuri reabilitate termic. Investitia vizeaza reducerea facturilor si cresterea independentei energetice.
Romania percepe aproximativ 0,43 euro/kWh pentru incarcarea rapida a masinilor electrice, aproape dublu fata de Spania sau Croatia, arata o analiza a Asociatiei Energia Inteligenta.
Consiliul Județean Mureș anunță o alocare de 17.956.608 euro prin Programul Tranziție Justă, destinată investițiilor în energie regenerabilă ale unităților administrativ-teritoriale. Mureș este singurul județ din Regiunea Centru inclus în program.
Primăria Capitalei a obținut aproape 120 de milioane de lei, fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru două proiecte de modernizare a iluminatului public. Vor fi înlocuite peste 18.000 de corpuri de iluminat cu unele LED.
Administratia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate in trei programe, totalizand peste 1,06 miliarde de lei. Cele mai multe fonduri merg catre fabricile de reciclare si modernizarea iluminatului public local.
Capitala adună 12% din vehiculele electrice înmatriculate la nivel național, însă cele 280 de stații de încărcare din oraș sunt distribuite inegal, concentrate în nord și aproape absente pe coridoarele de navetă. Datele provin din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2.0.
Producatorul american GE Vernova va livra cele 42 de turbine pentru parcul eolian dezvoltat de portughezii de la Greenvolt Power la Gurbanesti, in judetul Calarasi. Livrarile incep in 2026, iar capacitatea totala depaseste 250 MW.
ElDrive a inaugurat la Pitesti, langa A1, prima statie de incarcare electrica de 1 MW din Romania. Pretul de start este de 2,55 lei pe kWh, cu reduceri pentru abonati.
Dupa incidentul de la barajul Paltinu si oprirea centralei de la Brazi, hidroenergia a sustinut sistemul energetic national si a prevenit un blackout, sustine Asociatia Energia Inteligenta.
PPC blue, divizia de mobilitate electrica a grupului PPC in Romania, isi extinde reteaua nationala prin achizitia retelei Hermes Flow, care numara 116 puncte de incarcare, dintre care 97 rapide si ultrarapide.
Județul Galați găzduiește un nou parc eolian, Ansthall, cu o capacitate de 96 MW și o investiție de peste 150 de milioane de euro. Energia produsă va alimenta peste 50.000 de gospodării.
Nuclearelectrica a obținut o finanțare de 540 de milioane de euro de la un sindicat bancar condus de J.P. Morgan pentru retehnologizarea Unității 1 de la CNE Cernavodă, lucrare-cheie pentru securitatea energetică a României.
Reteaua Electrice Romania, parte a grupului grec PPC, demareaza un proiect de peste 135 milioane lei pentru digitalizarea retelei de distributie din Bucuresti si 11 judete. Contractul a fost castigat de un consortiu condus de Eximprod Engineering.
Renovatio Trading a primit avizul final pentru un sistem de stocare a energiei de aproximativ 61 MWh la Toplița, în județul Harghita. Proiectul de 136,5 milioane de lei este finanțat parțial din PNRR și trebuie finalizat până la 30 aprilie 2026.
Fosta termocentrala pe carbune de la Mintia este transformata intr-o centrala moderna pe gaze naturale, cu o putere instalata de peste 1,7 GW si o investitie de 1,4 miliarde de euro. Punerea in functiune este asteptata in vara lui 2026.
Comuna Seleuș din județul Arad devine prima localitate din România care renunță la încălzirea pe lemne sau cărbuni, racordând gospodăriile la o centrală pe bază de biogaz și biomasă. Investiția de 8,6 milioane de euro este finanțată european în proporție de 85%.
Primaria Turceni a semnat un acord cu Banca Europeana de Investitii pentru un hub de energie regenerabila evaluat la 380 de milioane de euro. Proiectul transforma o zona istorica a carbunelui din Gorj in pol de tranzitie verde.
Rețele Electrice România derulează proiecte de aproximativ 70 de milioane de lei pentru modernizarea și digitalizarea infrastructurii de înaltă tensiune din Capitală. Lucrările vizează zeci de mii de consumatori și o creștere semnificativă a capacității de transport.
Municipalitatea a finalizat achiziția a 7.822 de corpuri de iluminat LED cu sistem de telegestiune, finanțate cu 50 de milioane de lei din fonduri europene. Investiția promite economii anuale de circa 5,4 milioane de lei la factura de energie.
Municipiul Baia Mare a semnat contractul de finantare pentru primul sau parc fotovoltaic, o investitie de peste 19 milioane de lei. Capacitatea instalata va fi de minimum 3 MW, iar energia produsa va fi folosita pentru autoconsumul institutiei.
Primaria Cluj-Napoca a semnat un contract de 220,9 milioane de lei pentru reabilitarea retelei de termoficare, cu lucrari pe 40 de luni si 380 de contoare inteligente pentru asociatii.
Simtel Team a semnat doua contracte EPC, in valoare totala de circa 187,4 milioane lei plus TVA, pentru doua sisteme de stocare a energiei in baterii, cu o capacitate combinata de 176 MWh, in comuna Sanpaul din judetul Mures. Proiectele dezvoltatorilor sunt sprijinite cu subventii prin PNRR.
Ministerul Dezvoltării a semnat șase contracte noi de finanțare, în valoare de peste 177,7 milioane de lei, pentru modernizarea sistemelor de termoficare din trei municipii.
Hidroelectrica începe implementarea primului său sistem flotant de panouri fotovoltaice, proiectul-pilot Nufărul de pe Oltul inferior, parte dintr-un plan mai amplu de extindere a capacităților din surse regenerabile.
Primăria Capitalei a finalizat tronsonul principal de 3,6 km al unei conducte noi pe Magistrala II Sud, lucrare ce va deservi peste 9.300 de consumatori din zona Iancului. Rețeaua urmează să fie pusă în funcțiune înainte de sezonul rece.
Stația de transformare IRUM din Deva, pusă în funcțiune în 1980, a fost modernizată complet de Rețele Electrice România printr-o investiție de peste 19 milioane de lei. Lucrările cresc fiabilitatea alimentării pentru aproximativ 14.000 de consumatori.
ELCEN prezinta oficial planul de a folosi energia geotermala pentru sistemul de termoficare al Capitalei, in parteneriat cu firme si institutii din Statele Unite. Proiectul prevede inlocuirea unuia dintre CET-uri cu o unitate geotermala de 70 MW.
Primăria Sectorului 5 intră în faza de implementare a unui proiect de peste 1,8 milioane de euro pentru echiparea a 34 de unități de învățământ cu panouri fotovoltaice, finanțat în mare parte din Fondul pentru Modernizare.
Arhiepiscopia Bucureștilor a lansat o licitație pentru o centrală fotovoltaică de 0,4 MWp în comuna Vidra, județul Ilfov, dotată cu o stație de încărcare pentru mașini electrice. Investiția estimată este de 1.834.880 lei plus TVA.
Județul Ialomița va găzdui trei parcuri eoliene cu o capacitate totală de peste 250 MW, ridicate de consorțiul format din KKR, GreenVolt și Renovatio. Investiția depășește 400 de milioane de euro, iar finalizarea este estimată pentru 2027.
Primaria Brasov inlocuieste lampile clasice cu peste 8.400 de sisteme LED pe 421 de strazi, intr-un proiect de 21,6 milioane de lei finantat din fonduri nerambursabile si bugetul local.
Primăria Iași a semnat două contracte de finanțare pentru modernizarea sistemului de termoficare, cu investiții totale de circa 442 de milioane de lei. Din 2028, peste 80% din energia termică ar urma să fie produsă în cogenerare, din surse regenerabile.
La poalele Carpaților de Curbură, în județul Buzău, se ridică unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România. Cu 72 de turbine și o capacitate de 461 MW, proiectul Vifor ar putea alimenta peste 270.000 de gospodării.
Primăria orașului Bălan a semnat un contract de peste 17 milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 1, finanțat în mare parte prin Programul "Regiunea Centru".