Prețul parcării ar putea redeveni un instrument de gestionare a traficului în București, nu doar o taxă uniformă. Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a propus revenirea la un sistem de tarifare diferențiată, în care costul unei ore de parcare variază în funcție de cât de aglomerată este zona. În prezent, parcarea costă 5 lei pe oră în tot orașul, indiferent de presiunea asupra spațiului public.
Tarife în funcție de zonă
Logica propunerii este simplă: cu cât o zonă este mai căutată, cu atât tariful ar trebui să fie mai mare, astfel încât cererea de locuri de parcare să se regleze. Burduja a amintit că un asemenea sistem a funcționat deja în Capitală, înainte de uniformizarea la 5 lei.
A fost într-adevăr, o perioadă în care tariful a fost diferențiat și în zona centrală era într-adevăr 10 lei, într-o zonă mai periferică 5 lei, acum e 5 lei peste tot.
Practic, propunerea ar dubla costul parcării în centru, la 10 lei pe oră, păstrând 5 lei în zonele periferice. Diferența de preț ar urma să descurajeze staționarea îndelungată în zonele cele mai aglomerate și să elibereze spațiu public acolo unde presiunea este maximă.
Comparația cu marile capitale
Pentru a susține ideea că parcarea ieftină nu este o soluție sustenabilă într-un oraș mare, candidatul a invocat exemplul altor capitale, unde tarifele sunt de câteva ori mai mari decât în București.
În Washington sau New York sau în alte mari orașe ale lumii, parcarea este și 20 euro pe oră sau 20 dolari pe oră.
În acest context, ideea unei parcări gratuite în zona centrală a fost respinsă ca nerealistă pentru un oraș modern. Tariful, în această viziune, nu este doar o sursă de venit, ci un mecanism de descurajare a folosirii excesive a mașinii personale în centru.
Parcarea, parte dintr-un pachet mai larg
Tarifarea diferențiată nu a fost prezentată ca soluție unică, ci ca o piesă dintr-un set de măsuri pentru fluidizarea traficului. Printre acestea se numără un transport public predictibil, cu intervale fixe, de exemplu la fiecare 10 minute, și extinderea rețelei de metrou, descrisă ca varianta subterană și nepoluantă de deplasare.
La acestea se adaugă dezvoltarea pistelor de biciclete și a zonelor pietonale, precum și ideea unei legături rutiere subterane între nordul și sudul Capitalei. Mesajul de fond este că descongestionarea Bucureștiului nu se poate face doar prin tarife, ci printr-o combinație între descurajarea mașinii personale în centru și oferirea unor alternative reale de mobilitate.
