Licitația pentru tramvaiele noi din Ploiești se întoarce în faza de evaluare. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de producătorul turc Bozankaya împotriva ofertei câștigătoare a Astra Vagoane Călători și a dispus remedierea procedurii. Decizia readuce în discuție un proiect estimat la 50 de milioane de euro, menit să modernizeze transportul pe rutele de tramvai 101 și 102 ale municipiului.

„Admite contestația și dispune remedierea” este decizia CNSC în dosar.

Ce a reclamat Bozankaya

Contestația a mers pe două direcții. Prima vizează modul în care a fost evaluată oferta Astra, despre care Bozankaya susține că ar fi fost completată și modificată după depunere, prin răspunsuri la clarificări. Compania turcă enumeră documente care, în opinia sa, trebuiau depuse de la început: lista materialelor periculoase, nomenclatorul de defecte, arhitectura sistemului informatic, specificațiile transmisiei sau sistemul de prevenire a coliziunilor.

„Astra Vagoane Călători nu a depus o ofertă conformă cu cerințele de documentație de atribuire, completând și modificând oferta prin răspunsul la clarificări, cu documente și informații ce se impuneau a fi depuse odată cu oferta inițială”, susține Bozankaya.

În urma evaluării inițiale, firma autohtonă obținuse punctajul maxim de 100 de puncte (60 tehnic, 40 financiar), în timp ce Bozankaya primise 75,51 puncte (37 tehnic și 38,51 financiar).

Disputa pe garanție

A doua direcție privește garanția. Bozankaya consideră „neuzuală” garanția de 10 ani sau 700.000 km oferită de Astra pentru tramvai, în condițiile în care, susține contestatara, motoarele și componentele IGBT primeau doar 350.000 km sau 5 ani. Argumentul: dacă motorul cedează în al șaselea an, garanția de 10 ani pe ansamblu devine, practic, ineficace. Producătorul turc invocă și recomandările ANAP și MDLPA privind ofertarea artificială la factorii de evaluare, reclamând lipsa unei justificări detaliate din partea comisiei.

Cum se finanțează proiectul

Valoarea estimată a achiziției este de 50 de milioane de euro. Banii ar urma să vină dintr-un credit de peste 30 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, a cărui contractare a fost aprobată de Consiliul Local Ploiești în luna decembrie, după dezbateri prelungite între grupurile politice. La acesta se adaugă un grant de până la 9 milioane de euro de la Comisia Europeană și o contribuție locală care ar putea ajunge la 5 milioane de euro.

Tramvaiele vizate trebuie să fie noi, cu podea 100% coborâtă, acționare în curent alternativ, recuperare de energie la frânare și viteză maximă de 70 km/oră, limitată electronic la 50 km/oră. Ele vor circula pe infrastructura existentă, cu ecartament normal de 1.435 mm, alimentate de la firul aerian de cupru prin pantograf. Cu decizia CNSC, autoritatea contractantă urmează să reevalueze ofertele înainte ca proiectul să poată avansa.