Locuitorii din mai multe zone ale Ploieștiului au rămas cu gunoiul neridicat aproape două săptămâni, într-o nouă criză a deșeurilor care scoate la iveală o dispută veche dintre operatorul de salubritate și firma care administrează groapa de gunoi. Blocajul nu vine dintr-o lipsă de mașini sau de personal, ci dintr-un conflict financiar care a oprit accesul la singura facilitate de depozitare disponibilă.
În centrul problemei se află relația tensionată dintre UWS, operatorul de salubritate cunoscut anterior sub numele de Rosal, și Vitalia, compania care operează depozitul de deșeuri de la Boldești Scăeni, din județul Prahova. Fără acces la groapă, mașinile de gunoi nu mai au unde să descarce, iar deșeurile se adună în cartiere.
O datorie de peste 10 ani
Conflictul are rădăcini adânci. Potrivit Vitalia, trei firme de salubritate - UWS, SWO și Blue Planet - au acumulat o datorie de 8,3 milioane de lei către operatorul gropii. Mai mult de 60% din această sumă reprezintă taxe de stat, respectiv TVA și contribuția la economia circulară, iar istoricul restanțelor se întinde pe mai bine de un deceniu.
Operatorul gropii spune că a cerut încă din decembrie o scrisoare de garanție bancară, drept condiție pentru continuarea contractului. Situația este complicată de faptul că, susține Vitalia, conturile bancare ale UWS rămân blocate ca urmare a unor proceduri de executare silită.
UWS are un istoric de plăți defectuoase, reconfirmat după ce a încălcat promisiunile de plată făcute de administratorul său pe 9 februarie, în prezența autorităților publice.
Riscul opririi serviciului
Vitalia avertizează că, în lipsa achitării datoriilor, contractul prevede o clauză care permite întreruperea serviciului. Practic, accesul mașinilor de gunoi la groapă devine monedă de schimb într-o negociere financiară purtată pe spinarea locuitorilor.
Pentru ploieșteni, consecința este vizibilă și concretă: în unele zone, deșeurile au stat nestrânse timp de aproape două săptămâni. Cazul arată cât de fragil poate fi un serviciu public esențial atunci când depinde de un singur depozit și de relația comercială dintre operatori privați, fără o soluție de rezervă clară la nivel local.
Criza de la Ploiești nu este izolată în peisajul românesc al gestionării deșeurilor, unde disputele dintre operatori și depozite, datoriile acumulate și lipsa unor alternative de depozitare blochează periodic orașe întregi. Iar până la o soluție, presiunea rămâne asupra autorităților locale, prinse între operatori, costuri și nemulțumirea cetățenilor.
