In timp ce România își propune să devină un hub energetic regional, mii de oameni trăiesc încă fără curent electric în propriile case. O analiză recentă arată că problema nu este una de costuri imposibile: electrificarea completă a tuturor gospodăriilor neconectate la rețea ar costa în jur de 27 de milioane de euro, o sumă modestă raportată la mizele și la bugetele vehiculate în tranziția energetică.
Datele din registrul RENGEER indică 5.494 de locuințe fără acces la electricitate. În ele trăiesc peste 11.600 de persoane, dintre care aproape jumătate sunt minori. Pentru aceste comunități, lipsa curentului nu este o statistică abstractă, ci o realitate zilnică.
România visează să devină hub energetic regional, dar mii de cetățeni încă aprind lumânarea în propriile case.
Cat ar costa conectarea
Soluția tehnică avută în vedere nu este extinderea rețelei clasice, ci kituri fotovoltaice individuale. Un sistem de bază costă între 2.000 și 5.000 de euro pe gospodărie, în funcție de configurație și de condițiile de acces. Înmulțit cu numărul de locuințe din registru, totalul ajunge la aproximativ 27 de milioane de euro pentru electrificarea integrală.
Avantajul abordării fotovoltaice este că ocolește tocmai obstacolele care au lăsat aceste case în afara rețelei: distanțele mari, lipsa drumurilor și costul prohibitiv al unei linii electrice noi către așezări izolate. Panourile pot fi instalate pe loc, fără șanțuri de kilometri întregi.
Unde sunt gospodariile neelectrificate
Harta cazurilor se concentrează în nordul și estul țării. Satu Mare conduce cu 585 de locuințe fără curent, urmat de Bistrița-Năsăud cu 543, Harghita cu 468, Covasna cu 365 și Suceava cu 358. Distribuția arată că problema este una regională, legată de zone rurale și izolate.
Profilul acestor comunități explică de ce conectarea a întârziat. În 87% dintre cazuri locuințele nu au înscriere în cadastru, ceea ce complică orice procedură formală de racordare. În plus, 64% dintre locuitori câștigă sub salariul minim, iar 53% au acces dificil la propria casă, în vreme ce 10% nu au deloc drum de acces.
Aceste cifre arată că bariera principală nu este prețul tehnologiei, ci un cumul de obstacole administrative și de infrastructură. Documentele lipsă și izolarea geografică, mai mult decât costul kiturilor, sunt cele care țin aceste gospodării în întuneric.
