Siemens Mobility a castigat contractul pentru 12 trenuri pe hidrogen destinate liniilor neelectrificate din jurul Capitalei. Valoarea depaseste 1,6 miliarde de lei, insa finantarea proiectului ramane incerta.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a discutat cu Hyundai Rotem un proiect de localizare a producției de material rulant în România, inclusiv trenuri pe hidrogen și pași către o cale ferată de mare viteză.
Cele 37 de garnituri electrice Alstom Coradia, o investiție de peste 300 de milioane de euro, sunt repartizate între CFR Călători și privatul Interregional Călători. O parte dintre curse pleacă din Gara de Nord către Brașov, Cluj, Iași sau Timișoara.
Guvernul a aprobat achiziția a 9 trenuri electrice interregionale și 23 de locomotive noi, o investiție de peste 1,2 miliarde de lei finanțată prin Fondul pentru Modernizare. Procedura va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat asocierea EGIS România - EGIS Rail câștigătoarea licitației pentru supervizarea livrării și recepției celor 37 de rame electrice interregionale cumpărate de la Alstom. Primul tren ar trebui să intre în circulație la mijlocul lunii decembrie.