Europa Centrală și de Est alimentează revoluția vehiculelor electrice din Europa, dar nu pe propriile drumuri. Regiunea produce mașini, baterii și componente pentru tot continentul, însă rețeaua de încărcare rămâne subdezvoltată de la Bratislava la București. România iese în evidență cu cea mai mare rată de adopție a EV din regiune - 10% - dar are doar 2.754 de puncte de încărcare publice, potrivit unei analize Emerging Europe preluate de Economedia, bazată pe datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Cifrele care arată decalajul

Distribuția încărcătoarelor în Europa este profund inegală. Olanda, cu o populație de 17 milioane de locuitori, are peste 130.000 de încărcătoare publice - mai mult de o treime din totalul UE, adică un punct de încărcare la 123 de persoane. La polul opus, Polonia, cea mai mare țară din regiune, dispune de doar 5.419 încărcătoare. România, patria Dacia Spring, stă și mai prost, cu 2.754 de puncte, deși are o suprafață de șapte ori mai mare decât Olanda. Chiar și Estonia, lider regional pe cap de locuitor, oferă un încărcător la 1.756 de persoane.

Corelația cu adopția este directă. Germania, cu o rețea solidă, a ajuns la o cotă de 18% a vehiculelor electrice cu baterie (BEV) pe piața mașinilor noi în 2023. Polonia rămâne la 2,4%. România este singura țară din regiune care atinge pragul de 10%.

De ce stagnează regiunea

Obstacolul principal este financiar. Țările din regiune au un PIB pe cap de locuitor mai mic, ceea ce limitează atât bugetele publice, cât și puterea de cumpărare. În Polonia, o stație de încărcare rapidă costă în medie circa 40.000 de euro, o sumă mare pentru administrațiile locale. Investitorii privați ezită din cauza riscului de tip „first-mover”: nimeni nu vrea să construiască o rețea acolo unde cererea nu e garantată.

Politicile de stimulare sunt și ele slabe. În Ungaria, subvențiile pentru cumpărătorii de EV ajung la 7.000 de euro, aproximativ jumătate față de Franța. La asta se adaugă geografia: o mare parte din regiune este rurală sau semi-urbană, iar un încărcător amplasat acolo deservește prea puține mașini pentru a fi rentabil.

Mentalitate și încredere

Adopția mai e frânată și de o barieră psihologică. În această parte a Europei mașina a fost mult timp un simplu instrument utilitar, iar parcul auto este îmbătrânit - în Bulgaria, vârsta medie depășește 15 ani. „Anxietatea de autonomie” este mai accentuată: șoferii nu se tem doar că nu vor găsi un încărcător, ci și că acesta nu va funcționa.

Un șofer din Praga sau Sofia nu este îngrijorat doar dacă poate găsi un punct de încărcare, ci și dacă acel încărcător va funcționa.

Există totuși semne de mișcare. Ungaria și-a dublat numărul de încărcătoare în trei ani și vrea să electrifice principalele autostrăzi. În Polonia, companii energetice precum Orlen s-au angajat să instaleze mii de puncte până la finalul deceniului. Iar finanțarea europeană prin Regulamentul AFIR alocă miliarde de euro pentru încărcătoare de-a lungul coridoarelor transeuropene de transport - o resursă esențială pentru regiune, atât financiar, cât și strategic.