Operatorul regional Aquaserv a finalizat la stația de epurare din Cristești, în municipiul Târgu Mureș, un proiect prin care nămolul rezultat din epurarea apelor uzate este fermentat și transformat în biogaz. Gazul alimentează apoi instalații care produc energie electrică și termică folosită chiar de stație. Rezultatul: o uzină care își acoperă cea mai mare parte din consumul propriu fără să cumpere din rețea.

Cât din energie vine din propriul nămol

Conform Aquaserv, instalația nouă acoperă în jur de 70% din necesarul de energie electrică al stației și se apropie de 90% din cel termic. Baurer Csaba, responsabil de operarea tratării apei în cadrul operatorului, a descris pe scurt impactul.

Reușim să acoperim cam 70% din necesarul de energie electrică a stației de epurare și ne apropiem de 90% din necesarul de energie termică.

Saltul de capacitate este consistent. Vechea instalație, pusă în funcțiune în anul 2000, avea 455 kWe și 711 kWt. Noua configurație ajunge la 800 kWe și 1.500 kWt, prin patru module de microturbine de câte 200 kWe fiecare. Practic, stația produce mai multă energie din același flux de nămol pe care oricum trebuie să îl gestioneze.

O investiție de 2,1 milioane de euro, aproape integral din granturi

Proiectul a costat 2.118.189 de euro. Cea mai mare parte, 1,8 milioane de euro, a venit ca finanțare nerambursabilă prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, susținut de Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Aquaserv a co-finanțat cu 318.189 de euro.

Pe partea economică, operatorul estimează un beneficiu de peste 270.000 de euro pe an, din energia pe care nu mai trebuie să o cumpere. Cu alte cuvinte, la nivelul cifrelor anunțate, investiția se amortizează într-un orizont de sub un deceniu numai din economia de factură.

Mai puține emisii, un model replicabil

Dincolo de bani, proiectul a fost gândit ca măsură de reducere a gazelor cu efect de seră. Reducerea de CO2 obținută este, potrivit operatorului, echivalentă cu emisiile a 300 de mașini care ar parcurge 25.000 de kilometri pe an.

Logica este simplă și replicabilă: nămolul, un deșeu pe care orice stație de epurare trebuie să îl proceseze, devine combustibil pentru propriul proces. În loc să fie un cost de eliminare, ajunge să acopere consumul instalației și să taie din emisii. Pentru orice oraș care operează o stație de epurare de dimensiuni comparabile, cazul Cristești arată că recuperarea energiei din nămol nu este doar fezabilă tehnic, ci și rentabilă financiar.