Ministerul Energiei a semnat două contracte PNRR pe Investiția 4.3 pentru baterii de stocare, totalizând circa 130 MWh. Beneficiari: Electrica și Renovatio Trading, cu ajutoare de stat de peste 6,4 milioane de euro.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat contractul de finanțare pentru prima componentă a proiectului Green Line Valea Jiului, un sistem de transport public interurban electric între Uricani și Petrila. Valoarea contractată depășește 12,2 milioane de euro.
Consiliul General al Capitalei urmează să decidă asupra a trei finanțări rambursabile: două împrumuturi în lei pentru refinanțarea datoriei și un credit de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru termoficare și transport.
Guvernul a adoptat indicatorii economici pentru achiziția a 58 de trenuri electrice de scurt parcurs, în valoare totală de 3,28 miliarde lei. Materialul rulant va circula pe rute regionale din Transilvania, Oltenia și Moldova.
Un index PwC care evaluează 25 de orașe din 15 țări plasează Bucureștiul și Clujul printre cele aflate la început de drum în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate inteligentă. Clujul iese în față la managementul traficului.
Autoritatea pentru Digitalizarea României a aprobat oficial Planul Național de Acțiune pentru Deceniul Digital, documentul care stabilește contribuția țării la obiectivele europene de transformare digitală asumate pentru 2030.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a acceptat, la nivel declarativ, eliminarea bateriilor cu plumb-acid din ghidul tehnic al programului de investiții pentru sisteme fotovoltaice finanțat prin PNRR.
Primăria Brașov a desemnat proiectul câștigător pentru reconversia fostei platforme industriale Rulmentul, un teren de 31,3 hectare unde peste 60% din spațiu va deveni parc public.
Consiliul Local Sector 4 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru un program de plantare de arbori, studii peisagistice si infrastructura, cu o valoare de peste 500 de milioane de lei cu TVA.
Consiliul Județean Hunedoara anunță că a atras peste un miliard de euro fonduri nerambursabile în mandatul 2020-2024, cu investiții totale de 2,66 miliarde de lei în drumuri, sănătate și infrastructură.
Primarul general Nicușor Dan a semnat contractul pentru reabilitarea a încă 18 kilometri de linii de tramvai în București, pe șinele liniilor 19, 23, 27, 36 și 40. Lucrările acoperă mai multe bulevarde majore din zona de est a Capitalei.
Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș pot accesa peste 110 milioane de euro din Programul Tranziție Justă pentru recalificarea și reintegrarea lucrătorilor afectați de închiderea industriilor poluante.
Comisia Europeană a adoptat al doilea program de lucru pentru componenta digitală a Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF Digital), care alocă aproximativ 865 de milioane de euro pentru rețelele de conectivitate digitală în perioada 2024-2027.
Ministerul Energiei propune Programul național de investiții Energie Verde - M100, cu un plafon de 4 miliarde de lei pentru perioada 2024-2030, dedicat orașelor din Misiunea UE pentru neutralitate climatică.
Primarul Capitalei cere ministrului Sănătății să deblocheze mutarea activității de la Maternitatea Bucur, clădire în clasa întâi de risc seismic. Fără oprirea activității, lucrările de consolidare finanțate din PNRR nu pot începe.
România primește din cererea de plată numărul 3 a PNRR o sumă netă de 2 miliarde de euro, dar pierde temporar 1,1 miliarde de euro pentru șase jaloane neîndeplinite. Guvernul are la dispoziție șase luni să le finalizeze și să recupereze banii.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că o campanie de apeluri "spoofed" continuă: infractorii afișează numere care par ale unor instituții publice și cer date personale și bancare.
Guvernul a aprobat alocarea a 2,85 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru plata facturilor către constructori și continuarea investițiilor locale. Banii merg către patru programe majore de dezvoltare.
Consiliul Județean Timiș a votat preluarea în administrare a cinci tabere școlare, pentru a le moderniza cu finanțare din programul PR Vest. Doar două dintre ele mai funcționează în prezent.
Garda Națională de Mediu a sancționat Primăria Municipiului București cu 100.000 de lei, după ce un control a constatat că administrația nu și-a îndeplinit obligațiile de reducere a poluării aerului. Amenda se adaugă altor sancțiuni de 250.000 de lei aplicate în lunile anterioare.
Primăria Oradea a aprobat finanțarea pentru Grădina Urbană Nufărul, un parc de circa 7,6 hectare cu lac artificial, seră geotermală și promenadă suspendată. Investiția totală se ridică la 123,6 milioane de lei.
Cel de-al 100-lea tramvai produs de Astra Vagoane a intrat luni în circulație în Capitală, închizând comanda integrală a primăriei. Vehiculele noi rulează deja pe șase linii și au acumulat peste 8 milioane de kilometri.
Primăria Sectorului 2 invită locuitorii să construiască varianta ideală a cartierului Pantelimon într-un simulator 3D online. Sugestiile se pot trimite până pe 22 octombrie.
IGSU a montat 13 defibrilatoare automate în cele mai tranzitate stații de metrou din București, parte dintr-un proiect național care a depășit deja 100 de aparate în Capitală și județul Ilfov.