În comuna Ciugud, copiii învață sustenabilitatea cu o monedă locală numită ciuguban, iar școala își reglează singură consumul de energie. Administrația leagă educația de infrastructura verde și de un sistem de colectare selectivă inspirat din Coreea de Sud.
Comuna Ciugud din județul Alba a obținut peste 9 milioane de euro prin PNRR pentru o școală complet independentă energetic, la cinci ani după ce a deschis prima școală smart din mediul rural românesc.
Peste 140 de comune din România rulează inițiative de tip smart village, iar Ciugud, în Alba, rămâne reperul: a eliminat numerarul și țintește o administrație în care cetățeanul vine la primărie doar la naștere, căsătorie sau deces.