Agentia de Dezvoltare Regionala Vest a pus la dispozitia cetatenilor o platforma digitala prin care pot urmari, in timp real, investitiile finantate prin Programul Regional Vest. Instrumentul aduce transparenta in derularea a circa 200 de proiecte din cele patru judete ale regiunii.
Piața Mocioni și Piața Maria din Timișoara vor fi reconfigurate printr-o investiție de 14,5 milioane de euro, din care 7,6 milioane provin din fonduri europene. Lucrările vizează peste 26.000 de metri pătrați de spațiu public.
Consiliul Judetean Timis a semnat contractul de finantare pentru modernizarea Drumului Judetean 684, o investitie de 90 de milioane de euro care va lega trei judete printr-un traseu montan menit sa devina atractie turistica.
Primăria Deva și ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru un parc urban de 3,6 hectare în zona Dealul Paiului. Investiția depășește 2,5 milioane de euro, iar lucrările ar trebui finalizate până în primăvara lui 2027.
Timișoara va cumpăra 10 tramvaie, 10 troleibuze și 20 de autobuze electrice cu aproape 47 de milioane de euro prin Programul Regional Vest. Contractele de finanțare au fost semnate cu ADR Vest, iar livrarea este estimată pentru vara lui 2027.
ADR Vest a pus la dispoziția beneficiarilor o platformă web prin care pot urmări, în timp real, stadiul proiectelor finanțate din Programul Regional Vest 2021-2027.
ADR Vest a deschis un apel de 43,55 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru investiții rutiere care să fluidizeze traficul în municipiile reședință de județ. Proiectele se depun între 15 ianuarie și 15 noiembrie 2025.
Primăria Timișoara a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru regenerarea zonei Traian, un proiect de 170 de milioane de lei care vizează 60.000 de metri pătrați, 15 străzi și patru piețe.
ADR Vest a publicat primul corrigendum la ghidul solicitantului pentru Intervenția regională 3.1A, dedicată eficienței energetice în clădirile rezidențiale. Proiectele pot fi depuse prin MySMIS2021 până pe 26 ianuarie 2025.
ADR Vest a semnat trei contracte prin Programul Regional Vest pentru autobuze electrice la Deva, piste de biciclete la Petroșani și modernizarea liniei de tramvai la Arad. Finanțarea totală depășește 20 de milioane de euro, din care peste 13 milioane fonduri europene.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest deschide o finanțare de 34,12 milioane de euro pentru digitalizarea administrației și soluții smart-city în vestul țării. Banii vin prin Programul Regional Vest 2021-2027.