Compania israeliană Econergy transformă parcul solar de 87 MW din Oradea într-un proiect hibrid, adăugând un sistem de stocare în baterii de 68 MW. Finanțarea de 40,5 milioane de euro, încheiată cu UniCredit Bank, acoperă refinanțarea creditului de construcție și instalarea bateriilor.
Renovatio Trading a primit avizul final pentru un sistem de stocare a energiei de aproximativ 61 MWh la Toplița, în județul Harghita. Proiectul de 136,5 milioane de lei este finanțat parțial din PNRR și trebuie finalizat până la 30 aprilie 2026.
Hidroelectrica a semnat contractul pentru prima sa instalație de stocare cu baterii Li-ion, de 36 MW și 72 MWh, lângă parcul eolian Crucea Nord. Investiția de aproape 80 de milioane de lei marchează o premieră pentru cel mai mare producător de energie verde din România.
Administratia Fondului pentru Mediu propune 2,2 miliarde de lei pentru editia 2025 a programului Casa Verde Fotovoltaice. Pentru prima data, 400 de milioane sunt destinate finantarii bateriilor de stocare.
O asociație a prosumatorilor acuză ANAF că penalizează fiscal cumpărarea bateriilor de stocare: unele agenții județene aplică TVA de 9%, altele de 19%, pentru același produs.
Hidroelectrica a scos la licitație un contract de circa 20 de milioane de euro pentru o instalație de stocare cu baterii Li-Ion la parcul eolian Crucea Nord. Este prima investiție de această scară în stocarea energiei produse din surse regenerabile în România.
Ministerul Energiei a semnat două contracte PNRR pe Investiția 4.3 pentru baterii de stocare, totalizând circa 130 MWh. Beneficiari: Electrica și Renovatio Trading, cu ajutoare de stat de peste 6,4 milioane de euro.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a acceptat, la nivel declarativ, eliminarea bateriilor cu plumb-acid din ghidul tehnic al programului de investiții pentru sisteme fotovoltaice finanțat prin PNRR.
Ministerul Energiei a deschis un apel de proiecte pentru capacități de stocare a energiei electrice în baterii, finanțat din Fondul pentru Modernizare. Lista provizorie a proiectelor punctate a apărut în septembrie 2025.
Tesla Energy Storage, companie cehă din Grupul Tesla, a depus cererea pentru autorizația de construire a unei fabrici de baterii la Brăila. Investiția de 90 de milioane de euro promite 350 de locuri de muncă și o capacitate de producție de 4 GWh.