România rămâne mult în urma obiectivelor europene la capitolul gestionării deșeurilor: doar 12,12% din cantitatea totală este reciclată, în timp ce 74% continuă să fie depozitată fără niciun fel de tratare. Cifrele au fost prezentate de Andrei Rudolf Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), în cadrul unei conferințe de specialitate dedicate Zilei Gărzii Naționale de Mediu, organizată la București.

Datele confirmă o problemă structurală a sistemului românesc de management al deșeurilor, în condițiile în care țara se află deja într-o situație delicată în raport cu Comisia Europeană.

Sub preaviz de infringement

Potrivit comisarului general, 88% din deșeurile produse în România rămân nereciclate, iar cea mai mare parte ajung direct la groapă, fără sortare sau tratare prealabilă. Această realitate plasează țara într-o poziție vulnerabilă față de obligațiile asumate la nivel european.

Ținta de reciclare a deșeurilor atinsă în România este de 12,12%, iar 88% sunt deșeuri nereciclate

Corlan a avertizat că România se află deja "cu preaviz de infringement", ceea ce înseamnă că procedura de sancționare din partea Comisiei Europene poate fi declanșată dacă situația nu se îmbunătățește. Soluția, în viziunea sa, nu poate fi una fragmentată.

abordarea trebuie să fie una integrată

Controale, amenzi și sesizări penale

Garda Națională de Mediu a intensificat acțiunile de control în ultimul an. În 2025, instituția a aplicat sancțiuni în valoare de 25 de milioane de lei primăriilor care nu și-au respectat obligațiile privind gestionarea deșeurilor.

Pe lângă amenzi, GNM a înaintat 18 sesizări penale, iar doi primari au fost sesizați penal pentru refuzul de a permite controlul autorităților. Aceste cifre arată o schimbare de ton în raport cu administrațiile locale, considerate verigi-cheie în lanțul de colectare și tratare a deșeurilor.

Instituția a trecut, de asemenea, printr-o reorganizare amplă, prima de la nivelul anului 2012, și a publicat ghiduri menite să clarifice condițiile pentru deschiderea afacerilor cu impact asupra mediului.

Un nou plan național, în pregătire

Pentru a recupera decalajul față de țintele europene, autoritățile lucrează la un nou Plan Național de Gestionare a Deșeurilor. Documentul ar urma să propună o strategie coerentă, care să lege colectarea, sortarea și tratarea într-un sistem unitar.

Provocarea rămâne uriașă: trecerea de la o rată de reciclare de 12% la nivelurile cerute de Uniunea Europeană presupune investiții consistente în infrastructură și o implicare reală a administrațiilor locale, care până acum au fost mai degrabă sancționate decât performante.