Metrorex a semnat un contract de finanțare de 71,58 milioane de lei pentru a crește atractivitatea rețelei de metrou din București printr-un acces mai ușor în stații, în special pentru persoanele cu dizabilități sau mobilitate redusă. Compania a anunțat că semnarea a avut loc joi, în cadrul Programului de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București.
Contractul a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de operator de program, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca instituție coordonatoare, și Metrorex, în calitate de beneficiar al fondurilor.
De unde vin banii
Finanțarea provine din a doua contribuție elvețiană destinată reducerii disparităților economice și sociale din Uniunea Europeană. Măsura a fost inclusă în aria de finanțare Transport public, domeniul tematic "Protejarea mediului înconjurător și a climei", în baza Acordului-cadru semnat la 12 decembrie 2022 între Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian.
Valoarea totală a contractului este de 13,49 milioane de franci elvețieni, echivalentul a 71,58 milioane de lei. Din această sumă, contribuția elvețiană este de 9,7 milioane de franci, adică 51,45 milioane de lei.
Ce schimbă pentru călători
Programul presupune întâi elaborarea unui studiu cu o analiză a situației actuale din rețea, identificarea nevoilor reale, hard și soft, și prioritizarea investițiilor pe termen lung. Scopul este alinierea infrastructurii Metrorex la standardul "design universal", prin adoptarea principiului accesului fără bariere pentru toate categoriile de călători.
Pe lângă soluțiile de accesibilitate, programul include și măsuri pentru dezvoltarea integrării intermodale a metroului cu celelalte mijloace de transport din oraș.
"Prin implementarea soluțiilor tehnice și a măsurilor identificate pentru facilitarea accesului pasagerilor, condițiile de transport public urban București pentru grupul țintă vor fi îmbunătățite semnificativ, sporind astfel atractivitatea rețelei de metrou", se arată în comunicatul Metrorex.










