Primaria Brasov a obtinut aproximativ 5 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile pentru renovarea curtii Bisericii Negre, parte dintr-un proiect mai amplu de 10 milioane de euro dedicat patrimoniului istoric al orasului.
Sibiul a semnat contractul de finanțare pentru Gusterland, un complex de agrement și ecoturism pe 33 de hectare de teren nevalorificat de pe dealul Gușterița. Investiția de peste 103 milioane de lei e susținută în cea mai mare parte din fonduri europene.
Consiliul Județean Cluj a pregătit, gratuit, o documentație de urbanism pentru reorganizarea zonelor centrale din satele Mărgău și Răchițele, mizând pe materiale naturale specifice zonei montane.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva plantează circa 3,6 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de toamnă, pe peste 2.500 de hectare de pădure de stat. Lucrările au pornit cu întârziere din cauza secetei prelungite.
Consiliul Județean Arad pregătește o investiție de peste 3 milioane de euro pentru reamenajarea zonei de agrement Căsoaia, cu un turn panoramic de 33 de metri și un trenuleț turistic prin parcul de sculpturi de la Căsoaia.