Primaria Pitesti a receptionat noul sistem de e-ticketing pentru transportul public local, parte a unui proiect de peste 23 de milioane de lei care include casierii moderne, automate de vanzare si panouri de informare in timp real.
Consiliul Județean Argeș a semnat un contract de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru 17 microbuze electrice școlare și 17 stații de încărcare. Valoarea proiectului este de 25 milioane de lei.
Doar trei primării din cele 102 ale județului Argeș, toate din mediul rural, s-au înscris pe portalul național de e-guvernare Regista. Niciun municipiu și niciun oraș nu figurează pe platformă.
La Râtești, în județul Argeș, a fost inaugurat un parc fotovoltaic de 155 MW, prezentat drept cel mai mare din sud-estul Europei. Instalația poate alimenta echivalentul a 100.000 de gospodării.
Companiile israeliene Econergy si Nofar Energy inaugureaza pe 31 octombrie parcul solar de la Ratesti, judetul Arges, o investitie de 102 milioane de euro pe care o prezinta drept cea mai mare centrala fotovoltaica din Romania.
Municipiul Pitești a dat în folosință 10 stații de încărcare pentru vehicule electrice, cu 20 de puncte de alimentare și un tarif de un leu pe kilowatt. Urmează un al doilea proiect, cu încă 12 stații.
Orașul Ștefănești din Argeș a semnat un contract de finanțare pentru un sistem de supraveghere video cu 50 de camere, parte a unui proiect de digitalizare prin PNRR în valoare de 381.255 de euro.