Plățile digitale din România continuă să crească într-un ritm de aproximativ 20% pe an, o tendință estimată să se mențină și în 2026, pe măsură ce folosirea lor se extinde în tot mai multe servicii. Concluziile aparțin unei analize realizate de PayU România, care arată că, în ultimii patru ani, piața plăților online a avut o evoluție constantă și a devenit o componentă tot mai importantă a economiei digitale și a proceselor de business.
Wallet-urile câștigă teren
Diversificarea metodelor de plată și simplificarea experienței pentru utilizatori sunt principalii factori care susțin creșterea. Soluțiile de tip wallet și plățile rapide reprezintă în prezent circa 27% din totalul tranzacțiilor.
În cazul utilizatorilor care au activate astfel de opțiuni, rata de utilizare ajunge la aproximativ 15% pentru Apple Pay și 9% pentru Google Pay. Tendința confirmă o mutare treptată dinspre cardul clasic către instrumente integrate în telefon, care reduc pașii necesari pentru finalizarea unei plăți.
Creșterea vine din servicii, nu doar din retail
Deși comerțul online rămâne un motor important, cea mai rapidă creștere vine acum din zona serviciilor. Plățile digitale pentru transport, turism, utilități sau divertisment au avansat cu peste 35%, semn că tehnologia iese din perimetrul retailului și intră în viața de zi cu zi.
Evoluția este susținută și de apariția unor soluții precum open banking sau opțiunile de tip „buy now, pay later” (BNPL), care atrag noi segmente de consumatori. Pentru comercianți, efectele sunt măsurabile: potrivit datelor din industrie, introducerea plăților online poate crește vânzările cu până la 30% și numărul de clienți cu aproximativ 17%, în timp ce plata în rate poate genera creșteri ale veniturilor de 25-30% și o valoare medie a tranzacțiilor semnificativ mai mare.
Digitalizarea plăților contribuie la reducerea ratei de retur și la creșterea profitabilității, potrivit analizei.
Un element central al economiei digitale
Pe termen mediu, piața este susținută de extinderea comerțului electronic, de digitalizarea serviciilor și de creșterea comerțului transfrontalier. În acest context, plățile digitale devin un element central al economiei, cu o contribuție tot mai mare la produsul intern brut.
Pentru administrația publică și pentru orașe, dinamica are o relevanță directă: extinderea plăților digitale în transport, utilități sau servicii locale creează premisele pentru servicii publice mai rapide și mai ușor de accesat, precum și pentru o mai bună trasabilitate a tranzacțiilor.








