Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, propune un nou model de finanțare a dezvoltării României pentru perioada 2028-2034, construit pe trei surse - bani europeni, bani naționali și investiții private - care, combinate, ar putea ridica investițiile la peste 140 de miliarde de euro. Declarațiile au fost făcute la conferința "Descoperiți România", o inițiativă a Fundației Deloitte România, potrivit Agerpres.
De la PNRR la PPNR
România se pregătește să treacă de la actualul PNRR la ceea ce se va numi Planul de Parteneriat Național și Regional (PPNR). În dreptul țării sunt deja alocate circa 60 de miliarde de euro, din care o parte merge către Politica Agricolă Comună, iar restul către regiuni și prioritățile naționale. La aceasta s-ar adăuga un Fond de competitivitate, unde, spune ministrul, ambiția minimală ar trebui să fie de circa 10 miliarde de euro - în total, aproximativ 70 de miliarde de euro.
Pîslaru avertizează însă că suma nu acoperă necesarul de dezvoltare. Numai pe infrastructură, circa 15 miliarde de euro din nevoi neacoperite - de la apă și canalizare la autostrăzi și căi ferate - se vor reporta în următoarea perspectivă financiară.
"Se pot împărți 70 de miliarde de euro ca să continuăm această perspectivă de sustenabilitate de care avem nevoie? Răspunsul meu este că nu. (...) Prin urmare, 70 de miliarde de euro nu sunt suficienți", a menționat Dragoș Pîslaru.
Mecanismul 1 euro UE - 1 euro național - 1 euro privat
Soluția propusă de ministru este o "schimbare de paradigmă": la fiecare euro din fonduri europene să se adauge un euro din bani naționali. Cu 70 de miliarde de euro fonduri UE pe șapte ani, ar reveni circa 10 miliarde de euro pe an, iar dublarea ar duce totalul la 140 de miliarde de euro în perioada 2028-2034. Pîslaru spune că discuția urmează să o poarte cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
"Cireașa de pe tort pe care vreau să o propun este că aș vrea să nu facem o astfel de planificare doar prin consultarea sectorului privat, ci printr-un mecanism de commitment, de angajamente, adică la un euro bani europeni, un euro bani naționali și un euro sector privat investiți", a adăugat ministrul.
Adăugând și componenta privată, amploarea planului ar ajunge, în viziunea sa, la 200-210 miliarde de euro, cu o programare multianuală pe șapte ani și resurse blocate ("lock-in") pe priorități clare.
Calendar și pașii imediați
Ministrul spune că "faza de stingere de incendii" se încheie anul acesta, odată cu depunerea Cererii de plată numărul 4 pe PNRR, în urma căreia România așteaptă rapid 2,62 de miliarde de euro - "cea mai rapidă cerere care a fost pe PNRR". Programarea noului plan ar urma să înceapă în februarie-martie, după discuții în Coaliție și Guvern, și să fie finalizată până în iulie 2027, lăsând circa un an și jumătate pentru dialogul cu sectorul privat.
"România nu are de ce să aștepte finalizarea negocierii la Bruxelles. România ar trebui, până în iulie anul viitor, să-și termine această viziune de țară", a susținut Pîslaru.










