Consiliul General al Municipiului Bucuresti a avut pe ordinea de zi un protocol pentru amplasarea a 40 de statii de incarcare electrica in parcarile publice ale Capitalei. Proiectul e derulat impreuna cu Compania Municipala Energetica Servicii.
Sibiul a găzduit ediția a 22-a a târgului Expo Apa, unde 75 de companii din toată lumea au prezentat cele mai noi echipamente pentru tratarea apei potabile și a celei uzate. Evenimentul a inclus și Forumul Regional al Apei Dunăre-Europa de Est.
Consiliul Local Sector 2 a aprobat un împrumut de până la 80 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru reabilitarea termică a peste 300 de blocuri. Banii se rambursează în 25 de ani, cu perioadă de grație de până la 5 ani.
Compania română-elvețiană Olimpia Parking a finalizat lângă Aeroportul Otopeni o parcare supraterană de 1.500 de locuri, cu o investiție de 20 de milioane de euro.
Primarul general Nicușor Dan a anunțat că tramvaiele comandate de la producătorul Astra Arad vor intra în circulație abia la sfârșitul lunii octombrie, cu o întârziere de o lună față de calendarul inițial.
Primăria Botoșani a depus prin PNRR un proiect de 3,8 milioane de euro pentru 200 de insule ecologice digitalizate, care ar urma să înlocuiască cele 81 de platforme clasice de colectare a deșeurilor din municipiu.
Primaria Turda a fost nominalizata din nou la categoria Excelenta in Digitalizare, la un eveniment organizat de Integrisoft, dupa o nominalizare similara primita anul anterior la gala AMR.
APTOR implementeaza la Oradea un sistem informatic CRM pentru colectarea de date statistice din turism, menit sa rezolve lipsa cronica de cifre acurate din domeniu.