Consiliul Județean Galați a lansat patru proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de peste 26 milioane lei. Anunțul a fost făcut de Biroul de presă al instituției, potrivit AGERPRES.

Patru clădiri, patru proiecte de eficientizare energetică

Fondurile europene merg spre renovarea energetică a Bibliotecii "V.A. Urechia" (corp A), a Unității Medico-Sociale Gănești (Pavilion Central, Pavilion I și Pavilion II - vechile pavilioane), a clădirii Consiliului Județean Galați din strada Eroilor nr. 13A și creșterea eficienței energetice a imobilului CJ din strada Eroilor nr. 16.

Investiția la Biblioteca "V.A. Urechia" este de 7.616.119 lei. Clădirea a fost fostul Palat al Comisiei Europene a Dunării și a primit anul trecut titlul de "Marca Europeană a Patrimoniului".

"Am reușit să obținem fonduri europene pentru a reabilita și eficientiza energetic fostul Palat al Comisiei Europene a Dunării, actualul sediu al Bibliotecii 'V.A.Urechia', un monument istoric și de arhitectură cu rezonanță europeană. Vor fi făcute ample investiții, de la schimbarea sistemelor de climatizare și încălzire la implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei și montarea unor dispozitive inteligente de gestionare a consumului", a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Investiții și la spitalul de psihiatrie de la Gănești

Valoarea investiției de la UMS Gănești este de 9.751.733 lei. Aici sunt internați peste 120 de pacienți cu boli psihice grave.

"Peste 120 de pacienți cu boli psihice grave sunt internați la Unitatea Medico-Socială de la Gănești. Pentru ei, în urmă cu trei ani, am reușit să construim o clădire nouă, modernă și dotată cu tot ceea ce este nevoie. Însă, trebuie să facem și mai mult. De aceea, am accesat fonduri europene pentru a consolida, reconfigura și moderniza și vechile pavilioane. Este un proiect de suflet, la care țin foarte mult, mai ales că mulți pacienți de acolo au fost abandonați de rudele lor, care nu au mai venit de foarte mulți ani să-i vadă", a spus Costel Fotea.

Achizițiile publice, deja demarate

Proiectele de eficientizare energetică a celor două clădiri administrative ale CJ Galați (str. Eroilor 13A și 16) au o valoare cumulată de 8.962.037 lei. Potrivit CJ Galați, procedurile de achiziție publică au fost deja demarate pentru toate cele patru proiecte finanțate prin PNRR.