Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a înființat hub-ul național "Mirror Mission Cities Hub Romania", care va coordona implicarea României în Misiunea europeană "100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030". Trei orașe romanești participă deja la acest program: Cluj-Napoca, Suceava și Sectorul 2 al Municipiului București.
Ce face hub-ul national
Potrivit unui comunicat al ministerului, hub-ul va functiona ca un spatiu virtual de dialog intre autoritatile publice centrale, regionale si locale, universitati, institute de cercetare-inovare, societatea civila si cetateni. Scopul declarat este o prezenta cu impact maxim a Romaniei in cadrul Misiunii "Horizon Europe" pentru cele 100 de orase neutre climatic.
Misiunea a fost lansata de Comisia Europeana in 2021. Din 13 orase romanesti care au participat in competitie, trei au fost selectate ca centre de inovare si experimentare: Cluj-Napoca, Suceava si Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti. Hub-ul va oferi sprijin acestor trei orase, dar si oraselor candidate si altor localitati care isi propun neutralitatea climatica.
Rol de facilitator in reteaua europeana CapaCITIES
Hub-ul functioneaza la nivelul Ministerului Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii si va fi gazduit de Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI). In cadrul retelei europene CapaCITIES, hub-ul national roman va facilita schimburile dintre autoritatile romane si alte autoritati publice din Europa, pentru planificarea masurilor de sprijin destinate oraselor selectate.
"Acest hub national va functiona ca un facilitator, un grup de oglinda a misiunii, cu scopul de a conecta autoritatile si programele nationale si regionale care furnizeaza fonduri pentru tranzitia catre obiectivele de neutralitate climatica. Aceasta initiativa va avea efect nu numai asupra celor trei administratii implicate, ci si asupra altor orase, unele chiar mai mici, pentru ca unul dintre principiile dupa care ne ghidam este de a nu lasa pe nimeni in urma", a declarat ministrul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii, Sebastian Burduja.
Intalniri tematice si schimb de experienta
Hub-ul va organiza intalniri de lucru tematice intre autoritatile publice centrale, regionale, locale si orase, cu scopul de a facilita dialogul si schimbul de experienta cu celelalte hub-uri ale Misiunii din Europa. Tinta finala este identificarea de solutii comune pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatica pana in 2030 si 2050, fara a lasa in urma orasele mai mici.










