Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) face un pas major spre transformarea sa într-o instituție complet digitală. Pe 1 august 2025, instituția a anunțat că a depus cererea de finanțare pentru implementarea Sistemului Informatic Integrat al Fondului pentru Mediu (SIIAFM), un proiect care ar urma să fie finanțat prin Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027.

Miza nu este una de cosmetizare a unor servicii existente, ci de reașezare a întregii activități a instituției pe o platformă informatică unitară. Practic, AFM vrea să aducă sub un singur acoperiș digital tot ce înseamnă gestionarea cererilor de finanțare, administrarea obligațiilor fiscale, monitorizarea proiectelor, controlul riscurilor și relația cu contribuabilii.

Un sistem unic pentru toată activitatea instituției

Conform comunicatului, implementarea SIIAFM ar permite automatizarea proceselor interne și a serviciilor oferite cetățenilor, companiilor și instituțiilor publice. AFM mizează pe o infrastructură IT modernă, scalabilă și sigură, compatibilă cu cele mai recente standarde europene privind securitatea cibernetică, interoperabilitatea și accesibilitatea digitală.

Pentru beneficiari, schimbarea ar fi vizibilă direct. Instituția anunță dezvoltarea unei aplicații mobile prin care aceștia să poată accesa informațiile și serviciile, iar comunicarea cu AFM urmează să se realizeze exclusiv digital, cu autentificare securizată și semnătură electronică. Obiectivele declarate sunt reducerea birocrației, creșterea vitezei de procesare a cererilor și îmbunătățirea calității deciziilor prin instrumente moderne de analiză și raportare.

Digitalizarea este singura direcție posibilă pentru ca instituțiile publice din România să devină mai eficiente, mai transparente și, mai ales, să asigure protecția datelor aflate în responsabilitatea statului. Atragerea de fonduri europene reprezintă nu doar o oportunitate, ci și o garanție că acest proces va fi realizat corect și sustenabil, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

142 de milioane de lei și 24 de luni de implementare

Valoarea totală estimată a proiectului depășește 142 de milioane de lei, adică aproximativ 28 de milioane de euro, iar durata de implementare este estimată la 24 de luni de la semnarea contractului. Finanțarea vizată este de tip nerambursabil, prin POCIDIF 2021-2027, în cadrul Priorității 2 „Digitalizare în administrația publică centrală și mediul de afaceri”.

Una dintre componentele pe care conducerea AFM le scoate în evidență este monitorizarea proiectelor finanțate, văzută ca fundament pentru viitoarele programe de mediu.

Acest lucru ne va permite să construim pe viitor programe de mediu bazate pe date integrate și raportate în timp real, rezultate măsurabile și prognoze credibile. Astfel, fiecare leu colectat și cheltuit de AFM va deveni o investiție cu impact real pentru mediu și pentru obiectivele strategice asumate de România, a adăugat Florin Bănică.

Prin acest demers, AFM spune că își propune să devină un model de administrație digitală, orientată spre cetățean. Pentru moment, proiectul se află în faza de cerere de finanțare, urmând ca punerea efectivă în practică să depindă de aprobarea fondurilor europene și de semnarea contractului.